Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Lidia Lazu

Culorile florilor de baltă

sunt atât de suave nebănuite

parcă vor să-ţi arate cum trebuie să te deschizi

către ziua care ţi se dăruieşte pe deplin –

ca şi cum tu ai fi

centrul Universului

cel fără de sfârşit

ca şi cum ai fi în zbor avântat

chirighiţa cu obrazul alb

înconjurată de atâta gol albăstrui

de care ea nu este interesat㠖

îşi caută suratele şi sporojesc cu mare nerăbdare

pentru că mereu

sunt aşteptate în altă parte

unde se poate întâmpla ceva

şi ele musai să fie de faţă

vor să cuprindă tot ce se poate din ziua de astăzi –

cea mai frumoasă

cea mai aleasă

şi cea mai lungă

ca un voal de mireasă

Gândul ăsta a mai trecut

o dată pe lângă mine

te pomeneşti că am dormit

atât de adânc

şi m-am apucat să-l visez din nou

fără să ştiu

acum nu cred că mai visez

pentru că mă uit la ceasul din oglindă

şi văd că au trecut cam trei ore

de când l-am privit ultima dată

dar nu voi aprinde lumina

ca să fiu sigură

că sunt treaz㠖

ci voi începe să număr

d-a-ndărătelea

fără să mă gândesc

la ce mă gândesc de obicei

ca să nu mă încurc iar

cu visele care ar putea

să mă traverseze

ca şi cum aş fi

un fel de autostradă

cu optzeci de benzi

dus şi tot atâtea întors

şi pe deasupra

fără limită de viteză

Cuvintele s-au aliniat

ca la paradă

şi aşteaptă să fie chemate

să prezinte onorul –

şi a trecut o zi

şi au trecut o sută

şi au trecut mai multe sute

în acelaşi fel păgubos

şi nesărat

şi alb-murdar

şi de rahat

că lor li s-a acrit

de-atâta nemişcat –

şi au sărit din rând

s-au bulucit

spre o poartă uriaşă

unde au presupus

că este persoana cea mai aleasă

care să le facă strigarea

dar poarta aceea era înţepenită

de mult

şi bietele cuvinte s-au tocit

de tot

încercând să o deschid㠖

acum se tăvălesc prin praf

să mai salveze măcar

pe acelea care nu s-au repezit

disperate

şi au alunecat peste cele micşorate

de atâta străduinţ㠖 de abia se mai văd

şi nu se mai cunosc

Uneori simt aerul încărcat

cu miresmele dintr-o zi de mai

de la ruinele cetăţii Istria

bătută de valurile cristaline

schimbate de vânt şi lumină

într-o simfonie care te poartă

în mai multe straturi

de viaţă pline

ca să te-aducă din nou

în ziua cea eternă

în care ieri e azi şi mâine

şi mereu se-mbină

precum sângele alergând

încolo şi încoace

© 2007 Revista Ramuri